"Actualul preşedinte îşi continuă de o manieră cinică planul pe care şi l-a propus. Vrea să conducă cu ai lui, o vrea pe Elena Udrea prim-ministru şi nu-i pasă de soarta acestui popor. Acesta este planul adevărat", a afirmat Geoană.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a întâlnit cu alegători din oraşul gălăţean Târgu Bujor şi cu cei din comunele învecinate - zonă cunoscută drept fief al PSD - în sala de sport a şcolii orăşeneşti. Geoană a fost însoţit de foşti minişti ai partidului - Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Marian Sârbu şi parlamentari gălăţeni.
Liderul PSD le-a vorbit alegătorilor din Târgu Bujor în special despre teme sociale. Echitatea pensiilor şi salariilor, criza economică sau bugetul pe 2010, dar şi despre teme politice, precum propunerea lui Băsescu de a dizolva Parlamentul, însoţindu-şi discursul de atacuri la adresa lui Băsescu şi a PD-L.
Liderul PSD a anunţat că următoare perioadă va fi una dificilă. "Am acceptat, pentru a putea să asigurăm finanţarea ţării noastre, să reducem deficitul bugetar de la 7,3% în acest an, foarte mult, la 5,9% anul viitor şi lumea, pe bună dreptate, se întreabă de unde aceste economii", a spus Geoană.
El a vorbit şi despre bugetul ţării pe anul viitor şi a făcut un apel la clasa politică să scoată acest subiect din tematica de campanie. Geoană a spus că propune majorităţii de 65% din Parlament să lucreze împreună asupra proiectului de buget pe anul viitor, asigurând în principal sectoare precum agricultura, educaţia, sănătate şi segmentul de cofinanţare a proiectelor europene.
Preşedintele PSD şi-a atacat principalul contracandidat la prezidenţiale, pe Traian Băsescu şi pe liderii PDL. "Actualul regim Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga propun să continuăm aşa cum a fost în ultimii ani de zile, adică să existe în continuare jaf la drumul mare la Ministerul Transporturilor, hoţie pe faţă la Ministerul Economiei şi deturnarea de fonduri la ministerul Turismului", a spus Mircea Geoană, adăugând că miniştrii PDL condiţionează continuarea afacerilor în mediul privat de contribuţii la partid, în loc să încurajeze investiţiile în acest sector, pentru depăşirea crizei.