Ultima carte a lui Garcia Márquez, "Povestea târfelor mele triste", a apărut cum cinci ani, iar de atunci, nu a mai scris nimic. În ciuda tăcerii literare din ultimii ani, unul dintre prietenii apropiaţi ai scriitorului, Plinio Apuleyo Mendoza spune că acesta ar lucra la o nuvelă nouă, dar este contrazis atât de Balcells, cât şi de scepticismul biografului britanic al lui Marquez, Gerald Martin. "Cred, de asemenea, că Gabo nu va mai scrie cărţi, dar nu cred că asta e regretabil, pentru că destinul lui de scriitor a fost să aibă satisfacţia unei cariere literare coerente, mulţi ani, înainte de sfârşitul natural al vieţii", comentează Gerald Martin.
Potrivit NewsIn, anul trecut, prezent la Guadalajara Book Fair din Mexic, Márquez s-a confensat cititorilor, spunând că "Presupune multă muncă pentru mine, să scriu cărţi", după ce, în 2005, scriitorul mărturisea că e primul an în care nu a scris nici măcar un rând: "Aş putea scrie o nuvelă nouă fără problemă, dar lumea şi-ar da seama că inima mea nu e acolo".
García Márquez este unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii hispanice, laureat al Nobelului pentru literatură în 1982, fiind al patrulea sud-american distins, după Gabriela Mistral, Pablo Neruda şi Miguel Ángel Asturias. Născut în 1928 la Aracataca, o regiune din nordul Columbiei, Márquez a crescut alături de bunicul din partea mamei, fost colonel al războiului civil de la începutul secolului. Educat la colegiul Iezuit, scriitorul începe să scrie, mai întâi ca jurnalist.
Şi-a făcut debutul în literatură ca nuvelist, în 1955, cu "Furtuna frunzei". Titlul care l-a consacrat este romanul "Un veac de singurătate", care a fost interpretat de critică ca început la "realismului magic" în literatură. După anii '70, scrie febril, apărându-i "Toamna patriarhului", "Cronica unei morţi anunţate", "Dragostea în vremea holerei", "Generalul în labirintul său", romanul ultimelor zile ale lui Simón Bolívar’. În 1996, îi apare cronica jurnalistică "Veşti despre o răpire", carte care va fi ecranizată în acest an.
Diagnosticat cu cancer în 1999, García Márquez a început să lucreze la povestea propriei vieţi, "A trăi pentru a-ţi povesti viaţa", care rememorează primii săi 30 de ani.