Josef Fritzl, 73 de ani, este acuzat că şi-a sechestrat şi violat fiica timp de 24 de ani, în beciul casei din Amstetten, Austria şi că a ucis şi incinerat unul dintre cei şapte copii pe care i-a avut cu aceasta,
Fiul său Harald este singurul membru al familiei, în afară de fiica Elizabeth, care a depus mărturie împotriva tatălui său. Soţia lui Fritzl, Rosemarie, 69 de ani, nu va depune mărturie, ea declarând tot timpul că nu a ştiut nimic despre ce s-a întâmplat şi nefiind pusă sub acuzare.
Tot marţi juraţii au urmărit prima parte din mărturia de 11 ore a fiicei lui Josef Fritzl, Elizabeth, care a fost prezentată de pe o înregistrare video. Elizabeth a fost protejată de expunerea în proces, doctorii spunând că starea sa mentală nu i-ar permite stresul unei mărturii în curtea de judecată, în faţa tatălui său.
Josef Fritzl a avut posibilitatea de a face comentarii pe parcursul prezentării acestor mărturii.
Juraţii vor asculta întreaga mărturie a lui Elizabeth astăzi.
Ziua aceasta a procesului va cuprinde raporturile experţilor psihiatri, medicali, precum şi a celor care se vor pronunţa asupra condiţiilor din beciul casei, unde Elizabeth Fritzl a fost ţinută sechestrată de la vârsta de 18 ani.
Un expert neonatolog va prezenta un raport pentru ca juriul să poată lua o decizie privind acuzaţia de crimă adusă lui Fritzl, care ar fi contribuit, prin neglijenţă, la moartea unuia dintre gemenii născuţi de Elizabeth.
Pledoariile finale ale procurorului şi avocatului apărării sunt aşteptate joi, iar verdictul final va fi dat vineri.