Royal Bank of Scotland va renunţa în 2010 la parteneriatul cu Williams, început în 2005. De asemenea, banca, deţinută de stat în proporţie de 70 la sută, va revizui şi contractele de sponsorizare din alte domenii ale sportului, precum cele cu tenismenul Andy Murray sau cu jucătorul de cricket Sachin Tendulkar.
Anunţul privind retragerea RBS din sezonul viitor a fost o nouă lovitură pentru F1, în general, şi gruparea cu baza în Oxfordshire, în special. În jur de 10 milioane de lire pe an, adică 10-15 la sută din bugetul echipei Williams era asigurat de RBS. Curios însă, RBS a anunţat că îşi va prelungi pentru încă patru ani contractul cu "Turneul celor Şase Naţiuni" la rugby, valoarea acestuia ridicându-se la 22,7 milioane de euro.
Formula Unu trece printr-o perioadă dificilă din cauza crizei financiare de la nivel global. Honda încă nu ştie dacă va alinia echipa la starul noului sezon din F1, iar Renault şi-a pierdut principalul sponsor, ING, tot din 2010.
Potrivit BBC, grupul RBS a înregistrat în anul 2008 o pierdere de 24,1 miliarde de lire sterline (31,8 miliarde de euro), cea mai mare din istoria băncii.