Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, vineri, vânzarea unei cantităţi limitate din rezervele sale de aur pentru a putea să acorde împrumuturi "ţărilor celor mai sărace" şi pentru a-şi consolida conturile, a spus directorul general al Fondului, Dominique Strauss-Kahn, citat de AFP.
Consiliul executiv al FMI a precizat că a decis să vândă 403,3 tone de aur, respectiv o optime din rezerve, însă fără a bulversa piaţa metalului preţios, care aştepta decizia Fondului.
Preţul aurului s-a apropiat săptămâna aceasta pe zi de maximul istoric atins în martie 2008, profitând şi de semnele actuale de redresare a economiei, precum şi de incertitudinile economice, deşi unii analişti atenţionau că ar putea urma ieftiniri ale metalului preţios.
Miercuri, uncia de aur a depăşit 1.023 dolari la New York, aproape de maximul istoric atins în 17 martie 2008, de 1.033,90 dolari.
FMI este al treilea mare deţinător de aur din lume, cu rezerve de 3.217 tone, după SUA şi Germania. Instituţia a precizat că este pregătită să vândă aur băncilor centrale ale celor 186 de state membre care ar fi interesate sau pe pieţele de materii prime, în mai multe etape.
China, India şi Rusia şi-au manifestat deja interesul pentru achiziţia de aur. Cele trei state vor să-şi crească independenţa faţă de dolar şi să-şi majoreze influenţa în cadrul FMI, dominat în prezent de Statele Unite şi Uniunea Europeană.
În urma vânzării de aur, FMI îşi va diversifica şi sursele de venit, în condiţiile în care experţii estimează un deficit al Fondului de 400 milioane dolari (272 milioane euro) pentru 2010. Vânzarea excepţională de aur de către FMI a fost autorizată în cadrul summitului G20 din aprilie.