Două scaune, lumină roşie şi o ţigară aprinsă... decorul simplu al unei discuţii argumentate între două personaje... comedia instalează însă rapid un zâmbet în colţul buzelor atunci când argumentele puse în joc nu-şi găsesc calea între Sil şi Ritchie. VEZI VIDEO
Spectacolul "Zaruri şi cărţi" tradus de Piersic Jr., după un text de Sam Henry Kass, este o lecţie de managment pentru şefii agitaţi care îşi chinuiesc angajaţii imbecili, dar optimişti.
Florin Piersic Jr şi Petre Fumuru, în rolul celor două personaje, vă invită la o comedie spumoasă construită pe filosofia simplă a lucrurilor mărunte.
În aceeaşi seară, pe scena teatrului Metropolis s-a jucat şi premiera "Cum m-am lăsat", o adaptare de Anca Sigartău după o idee de Hannes Stein.
Tânărul regizor Bogdan Muntean aduce în faţa spectatorilor doi artişti diferiţi: actriţa Anca Sigartău şi hip-hop-erul 1-Q Sapro. Mesajul spectacolului este arta ca strigat al unei societăţi închistate de prejudecăţi care ne otrăvesc viaţa.
Tocmai de aceea, regizorul a vrut să depăşească limitele impuse de teatrul clasic şi l-a urcat pe scenă, ca să spună rime de bine, pe Sapro.