De asemenea, Finanţele vor să emită obligaţiuni de tip benchmark cu maturitate la 3 şi 5 ani, în valoare de 500 milioane lei.
Ministerul de Finanţe estimează că datoria internă se va cifra la circa
30 miliarde lei în 2009, după ce anul trecut aceasta a fost de 12,5
miliarde lei, din care cea mai mare parte a fost pe termen scurt, după
ce randamentele au crescut puternic, pe fondul crizei.
În plus, MFP şi-a propus să se împrumute cu un miliard euro de pe
pieţele externe, fie prin împrumuturi, fie prin euroobligaţiuni.
MFP a atras în februarie peste 6,176 miliarde lei, iar în ianuarie Ministerul a vândut titluri de stat de 6,56 miliarde lei. Nevoia de bani a Finanţelor vine pe fondul exploziei deficitului bugetar în ultimele luni ale anului trecut, care a atins 5,21% din PIB după standardele europene.
Pentru 2009, Guvernul Boc şi-a stabilit ca ţintă
un deficit bugetar de 2% din produsul intern brut (PIB).