Purtătoarea de cuvânt a Minsterului de interne a declarat că, în urma deflagraţiei, 36 de persoane au fost rănite şi le-a fost
acordat ajutor medical, dintre care 12 au fost internate în spital cu
leziuni corporale uşoare. O persoană a fost supusă unei intervenţii
chirurgicale, trei se află în stare mai puţin gravă, iar ceilalţi, după
acordarea primului ajutor medical, s-au întors acasă.
Primarul
Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a spus că, în afară de cele 36 de persoane
care au ajuns la Spitalul de Urgenţă, alte patru victime au fost duse
în alte spitale din oraş, unde au primit îngrijiri medicale.
Medicii au susţinut că cei mai mulţi pacienţi au răni la mâini şi la
picioare, iar două dintre victime au fost rănite în abdomen. Explozia a fost produsă de o grenadă de luptă, potrivit Ministerului de Interne şi medicilor. Majoritatea răniţilor
sunt tineri care participau la concert.
Ala Meleca a evitat să spună dacă ancheta a stabilit deja un suspect,
spunând că specialiştii lucrează acum şi că detalii vor fi anunţate pe
parcursul zilei. În cursul examinării la faţa locului au fost depistate
schije, a spus ea.
Explozia, despre care conducerea MAI a declarat deja că este o crimă,
s-a produs la ora 22.30, în timpul unui recital al lui Ştefan Bănică
junior. La locul infracţiunii s-a deplasat imediat conducerea MAI, a
Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a Procuraturii, grupul
operativ al Comisariatului General de poliţie al municipiului Chişinău
şi echipa bomb-tehnic din cadrul MAI. Locul incidentului a fost izolat,
fiind formată o zonă de securitate.
A fost înfiinţat un grup de anchetare a cazului. Ofiţerii de urmărire
penală din cadrul MAI, Procuraturii şi SIS întreprind măsuri de
urmărire penală şi operative de investigaţie pentru stabilirea
circumstanţelor şi persoanelor implicate în săvârşirea acestei
infracţiuni.
Un martor a spus că a văzut un tânăr îmbrăcat în haine negre care ar fi tras cu un pistol, dupa care a aruncat ceva şi a urmat explozia.