Dacă în 2008 numărul copiilor născuţi vii era cu 7.200 mai mare decât în 2007, pe timp de criză numărul nou-născuţilor scade în 2009 cu 1001, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.
Pshihologii consideră însă că nu criza economică, ci criza psihică este vinovată pentru natalitatea în scădere din România.
Întrebată dacă criza economică are vreo influenţă asupra natalităţii, dr. psiholog D. Otrocol a fost de părere că "nu putem vorbi de criza economică, ci de influenţa psihică asupra comportamentului, pentru că, la urma urmei, a dori un copil este un comportament. Este vorba de reducerea sentimentelor, de reducerea responsabilităţii. Dacă acum câţiva ani tinerii, în special băieţii, se căsătoreau pe la 26 de ani, veţi vedea că astăzi îşi asumă asemenea decizii în jurul vârstei de 30 de ani. A crescut vârsta la care se responsabilizează, există această incapacitate de a se stabiliza. Criza economică ar putea fi un lucru bun din acest punct de vedere, deoarece omul caută soluţii şi va devaloriza banul, reaşezându-şi unele valori".
Adrian Duşa, lector la Facultatea de Sociologie, afirmă că există studii care dovedesc faptul că natalitatea este direct proporţională cu nivelul de trai. "În anii 1990 am avut de-a face cu o scădere a ratei natalităţii tocmai pentru că scăzuse nivelul de trai. Este o evoluţie normală. Oamenii se gândesc dacă vor putea sau nu să întreţină un copil. Odată ce incertitudinea creşte, se limitează şi opţiunile. Nu cred că viaţa sexuală este afectată în vreun fel de criza economică. Planificarea familială este altceva faţă de apetitul sexual".
Nici Costin I., în vârstă de 30 de ani, nu crede că viaţa sexuală are de-a face cu criza economică. "Normal că oamenii se gândesc acum de 3 ori înainte de a lua o decizie precum cea de a avea un copil. Un copil costă foarte mult. Însă viaţa sexuală nu este afectată de criză, decât în masura în care lumea nu are bani de prezervative", spune el.
Bogdan D., în vârstă de 26 de ani, ne mărturiseşte că nu-i este afectată ce viaţa sexuală pe timp de criză: "Pe mine nu m-a afectat. Poate din contră. Sexul te detensionează, te relaxează. Cred că dacă s-ar face un studiu, s-ar observa ca numărul prezervativelor vândute e în creştere. Însă dacă e să vorbim de natalitate, în mod sigur e afectată de criza economică. Am citit un studiu din care reieşea că anul acesta s-au oficiat cu 3000 mai puţine căsătorii decât anul trecut; implicit natalitatea scade. Riscul de a face copil în concubinaj e mare, iar locurile de muncă sunt puţine. Toate se leagă", crede Bogdan.
"Criza economică nu are cum să afecteze viaţa sexuală, pentru că şi sexul este o modalitate de a te detaşa de probleme, inclusiv cele financiare sau teama de a-ţi pierde jobul. Te foloseşti de ce ai la îndemână", a afirmat Magda G., în vârstă de 30 de ani.
Aşadar, criza economică ne afectează nu numai la buget, ci şi în viaţa personală. Sociologii spun însă că odată ce criza economică va trece, rata natalităţii va reveni la normal.