Piaţa imobiliară din Cipru a căzut spectaculos în acest an, în principal din cauză că majoritatea englezilor au renunţat la planul de a-şi cumpăra o casă în străinătate. Preţurile în zonele turistice au scăzut, astfel că o locuinţă se poate cumpăra cu un preţ acceptabil.
Astfel, în zona Coral Bay din Paphos, un studio de 30 mp costă doar 35.000 de euro. Preţul diferă în funcţie de zonă şi finisaje. Cei mai pretenţioşi pot da 80.000 de euro pe un astfel de studio.