Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, la Realitatea FM, că nu au fost respectate procedurile parlamentare.
"Neîncrederea oamenilor în Parlament este cauzată şi de faptul că aici
se întâmplă uneori şi lucruri necurate. A nu respecta legea, regulamentele, este un lucru care arată că, pentru a trece repede o lege sau pentru a încerca să apărăm interesele Guvernului, putem să nu facem ceea ce trebuie", a acuzat fostul ministru al Sănătăţii.
Grupurile parlamentare ale PD-L şi ale PSD+PC au anunţat, marţi, că au votat rectificarea bugetară a Cabinetului Boc, în timp ce PNL şi UDMR au criticat-o, iar minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, au precizat că susţin Guvernul "cu strângere de inimă".