Ieşit de sub sfera CM din Croaţia, handbalul e frământat de o controversă: cine trebuie să plătească operaţiile jucătorilor accidentaţi la lotul naţional?
Tema a demarat de la o sancţiune dictată de FRH împotriva echipei Steaua MFA, ale cărei transferuri au fost blocate până la decontarea cheltuielilor făcute de jucătorul Bogdan Voina cu o operaţie la genunchi. Voina s-a accidentat la lot, dar federaţia cere clubului să suporte nota de plată. Steaua refuză.
Fostul internaţional Alexandru Dedu, dublu câştigător al Ligii Campionilor, spune că FRH nu a protejat niciodată jucătorii: „Eu m-am accidentat în 1997 şi norocul meu a fost că jucam la un club mare. Barcelona m-a ajutat, mi-a plătit operaţia şi salariul în continuare, deşi nu era obligată să o facă. Ştiţi ce e mai interesant? Nu m-a sunat nimeni din ţară să mă întrebe ce fac”, spune Sandu.