"A fost o discuţie în Guvern, pe baza unor propuneri pe care ministrul le-a prezentat, propuneri formulate de comitetul care a lucrat la elaborarea legii salarizării unice. Poziţia Guvernului e foarte clară: de aceea se numeşte Legea salarizării unice, şi asta înseamnă că nu avem excepţii. Adică toţi cei care sunt plătiţi din bani publici vor avea o singură lege, fără privilegii, fără excepţii, aşa cum poate s-ar fi dorit de către unii sau de către alţii. Repet, ministrul Muncii a fost doar un purtător de mesaj al celor care lucrau în echipa de redactare a legii", a afirmat premierul.
"România va avea o singură lege pentru tot ce mişcă în ţara asta din bani publici la salarii", a adăugat Boc.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu a declarat vineri la Realitatea TV că toate instituţiile vor intra sub incidenţa noii legi unice a salarizării. "Decizia în Guvern a fost clară şi prim-ministru şi-a exprimat punctul de vedere. Avem datoria, toţi
membrii Guvernului, la solidaritate guvernamentală, eu voi face demersul
ca şi acele instituţii să intre în legea unitară de salarizare", a declarat Marian Sârbu.
Ministrul Muncii a prezentat, miercuri, în Guvern, o notă potrivit căreia angajaţii a 11 instituţii finanţate integral din venituri proprii, printre care AVAS şi ANRE, nu ar fi intrat sub incidenţa Legii unice a salarizării, însă propunerea a fost respinsă de premierul Emil Boc.
"Propunem ca personalul din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, ca şi autorităţile administrative autonome, să nu fie cuprinse în proiectul de Lege de salarizare unitară, urmând ca salarizarea acestuia să se realizeze ca şi în prezent, prin negociere, în baza contractelor colective de muncă, după caz, respectiv potrivit prevederilor legale din actele normative de organizare şi funcţionare", se arată în documentul obţinut de NewsIn.
În acelaşi document se prevede că nivelul de salarizare poate fi reglat prin bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate anual şi prin mandatul de negociere a contractelor colective de muncă.