"Cred că magistraţii vor avea înţelegerea necesară pentru a putea continua actul de justiţie. Trebuie să înţelegem cu toţii că avem o perioadă mai dificilă în care acordarea unor sporuri mari pune presiuni extrem de mari pe buget. Dacă resursele financiare ar exista, am avea toată deschiderea să le dăm, dar deocamdată avem probleme cu plata unor asemenea sporuri suplimentare", a declarat Emil Boc, joi, la Râmnicu Vâlcea.
Boc a amintit că magistraţii Curţii Constituţionale au tranşat în favoarea Executivului conflictul generat între puterea judecătorească şi cea executivă de acordare a unor sporuri în Justiţie.
"În condiţiile în care CCR, prin două decizii, a tranşat în favoarea Executivului conflictului dintre puterea judecătorească şi cea executivă, credem că avem nevoie în primul rând de echilibru, moderaţie, dialog, pentru a putea duce mai departe actul de justiţie", a încheiat Boc.