"Am discutat cu sindicatele despre câteva priorităţile acestui guvern şi ale ieşirii din criză a României. Este vorba de investiţia publică masivă a statului în economie, asta înseamnă că 20% din buget va merge în investiţii pentru ca acestea să genereze locuri de muncă, creştere economică, resurse financiare pentru a putea face faţa crizei", a declarat premierul. Potrivit acestuia există dificultăţi în a împărţi aceste 10 miliarde de euro cât reprezintă 20% din buget pentru investiţii, dar aceşti bani vor fi daţi sectoarelor care vir genera locuri de muncă şi resurse economice.
Emil Boc a spus că există şi o componentă socială, iar principala preocupare sunt cei cu pensii mici. "Trebuie să luăm decizii raţionale care să îmbine cele două componente cea economică şi cea socială, iar înainte de a fi trimis proiectul legii bugetului la Parlament va mai fi prezentat încă o dată partenerilor sociali", a mai spus Boc.