Seniorii Andrei Alberto Manca de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, clasa a XI-a, şi Sandor Kruk din Baia Mare de la Colegiul Naţional Vasile Lucaciu, clasa a XII-a, au obţinut medalii de argint şi diplome speciale, pentru cea mai bună lucrare la proba practică, respectiv, proba observaţională. Ioana Zelko din Bucureşti, de la Liceul Internaţional de Informatică, clasa a XII-a, a câştigat medalia de bronz.
La juniori, Denis Derecichei şi Andrei Cuceu au fost premiaţi cu medalia de bronz. Denis Derecichei este elev la Şcoala cu clasele I-VIII Dacia din Oradea, iar Andrei Cuceu din Baia Mare este elev Şcoala cu clasele I-VIII Dimitrie Cantemir.
Elevii din lotul olimpic al ţării noastre au fost însoţiţi de profesorii Marian Bica din Oradea şi Lucian Stoian din Baia Mare.
Delegaţia României s-a clasat pe locul cinci după ruşi, indieni, coreeni şi chinezi. \"România a fost prima ţară exclusiv europeană în clasamentul pe naţiuni, iar elevii care au dominat au fost cei din India\", a declarat pentru REALITATEA.NET, Andrei Alberto Manca. Acesta a fost cel mai bun rezultat al României, la astronomie, de până acum, a adăugat elevul.
\"Am fost plăcut impresionaţi de cultura şi obiceiurile din China, atât de diferite de cele europene. Deşi am avut ceva dificultăţi în a ne acomoda cu mâncarea şi beţişoarele, eu mă bucur că am încercat lucruri inedite\", a adăugat olimpicul.
La Olimpiada Internaţionala de Astronomie din China au participat elevi din 16 ţări, Armenia, Bulgaria, Cehia, China, Croaţia, Estonia, India, Indonezia, Italia, Kazacstan, Coreea, Lituania, România, Rusia, Serbia, Suedia.