Potrivit Elenei Udrea, nu va fi prea greu să conducă două ministere în acelaşi timp şi asta pentru că, de la începutul mandatului său la şefia Turismului, "a identificat", de multe ori, probleme care ţineau şi de Ministerul Mediului.
Printre priorităţile ministrului se numără "problemele pe care le au administraţiile publice locale".
"Sunt câteva probleme ale celor care desfăşoară activităţi de turism, care sunt în strânsă legătură cu mediul înconjurător, soluţii pe care vom încerca să le punem în practică pentru că este mai uşor să ai decizia într-o parte şi în cealaltă să pui în aplicare astfel de soluţii", a explicat Elena Udrea.
"Oricât de scurtă va fi prezenţa mea în acest minister, sunt câteva lucruri extrem de utile pe care le voi putea face pentru turism şi pentru mediu", a asigurat Udrea.
Potrivit ministrului, pe toată perioada în care va fi ministru al Mediului, Elena Udrea îl va avea alături pe secretarul Dan Cârlan.
"Am colaborat bine cu Nicolae Nemirschi în Guvern", a spus Elene Udrea, una dintre problemele pe care le-a rezolvat împreună cu acesta fiind legată de administrarea plajelor.
"Nu va fi greu să conduc două ministere şi nici să duc mai departe proiectele care fac parte din programul de guvernare inceput de Nemirschi", spune Udrea, şi asta pentru că activitatea de la Turism are legătură cu Ministerul Mediului.
Întrebată dacă va fi plătită de la ambele ministere, Elena Udrea a spus: "Nu m-am gândit dacă voi lua salariu de la ambele ministere, dar probabil că nu. Nu a fost o prioritate să mă gândesc la salariul de la Ministerul Mediului."
Cât despre echipa fostului ministru al Mediului, Udrea a asigurat că aceasta "pleacă si este normal să fie aşa".