Telenovela care o are ca protagonistă pe Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, continuă, iar noile episoade se anunţă foarte interesante. Se pare că în viaţa amoroasă a tinerei a apărut un nou iubit. Conform revistei Star el se numeşte Ionuţ, iar cei doi s-au afişat împreună în noaptea de Revelion, la Sinaia, în ipostaze tandre, care nu lăsau loc ideii că ar fi doar amici.
În timp ce unii acreditau ideea că Elena şi Andrei Hrebenciuc, cel alături de care a trăit o poveste de iubire tumultuoasă, sunt din nou împreună, ba chiar urmează să se căsătorească, realitatea era cu totul alta. Mezina familiei prezidenţiale s-a aflat la Predeal, alături de părinţi, pe toată perioada Sărbătorilor.