Teodor Macovei este luptător de intervenţie rapidă în Ilfov. Ziua participă la razii, în căutare de hoţi sau traficanţi de droguri. Noaptea, doarme în maşină, împreună cu soţia. Poliţistul are un salariu de 2100 de lei, din care o treime îi plăteşte ca pensie alimentară. Îi rămân 1400 de lei, la care se adaugă venitul soţiei. Împreună câştigă puţin peste 2.000 de lei. Cu aceşti bani, cei doi nu îşi permit decât confortul maşinii.
Şefii poliţistului şi colegii din sindicat au făcut demersuri ca să îl ajute. Teodor Macovei mai are însă de aşteptat în maşină. Nu este singurul caz social din poliţie.
"La IPJ Ilfov sunt foarte multe cazuri deoarece au venit foarte mulţi colegi de la Poliţia de Frontieră. Aproape 70 de inşi din IPJ ilfov sunt în acest caz şi nu au cu ce să-şi plătească chiriile", a precizat Nicolae Ţiu, preşedinte SNPPC Ilfov.
"Cazul nu este singular. Dar poate sunt colegi de-ai mei cărora le este teamă să vorbească. Mie mi-a ajuns cuţitul la os", a spus poliţistul.
Poliţiştii nu mai primesc ajutor de chirie din luna iunie. În cazul lui Teodor Macovei, indemnizaţia era de 500 de lei. Poliţistul spune că banii nu păreau mulţi, dar erau suficienţi cât să facă diferenţa dintre un om normal şi un om al străzii.