Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului general al Poliţiei Române, la ora difuzării acestei ştiri, traficul rutier pe DN1A este blocat în ambele sensuri la ieşirea din Săcele spre Cheia, autorităţile fiind încă la locul accidentului pentru cercetări şi pentru degajarea zonei.
Accidentul a avut loc în jurul orei 12.40 şi, potrivit primelor informaţii primite de Centrul Infotrafic. Vehiculul Ministerului Apărării Naţionale a părăsit partea carosabilă şi a lovit trei pomi de pe marginea şoselei, unul dintre aceştia căzând pe un autotren. Trei persoane aflate în maşina ministerului au fost rănite.
Se estimează că în scurt timp circulaţia auto va fi reluată pe un fir alternativ, potrivit IGPR.