Leul s-a depreciat în primele ore de tranzacţionare până la 4,25 lei/euro, în condiţiile în care şi alte valute din regiune au pierdut teren în faţa euro, după care cursul leului a început să oscileze în apropierea acestui nivel.
Leul a avut o intenţie scurtă de apreciere, în primele tranzacţii, când
cursul a coborât brusc de la 4,2440 la 4,23 lei/euro, după care s-a
depreciat treptat până la 4,2510 lei/euro, iar după ora 10 a oscilat în
apropierea nivelului de 4,25 lei/euro.
La 10:50, băncile cumpărau euro cu 4,24 lei şi îl vindeau cu 4,2450 lei. "Leul a continuat tendinţa de depreciere de luni, de pe pieţele
internaţionale, deşi nu au fost foarte multe tranzacţii. La cotaţia
4,25 lei/euro, s-a oprit, aşa că e de văzut dacă va continua să crească
sau dacă se întoarce", a declarat dealerul Băncii Transilvania, Florin
Bota.
Zlotul s-a depreciat iniţial de la 4,4075 la 4,4580 zloţi/euro, după
care a recuperat teren până la 4,4290 zloţi/euro, iar moneda ungurească
s-a depreciat de la 298,95 la 301,98 forinţi/euro, după care a revenit
la 299,90 forinţi/euro.
Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a apreciat puternic, între 9 şi
10, ora României, de la 1,2953 la 1,2898 dolari/euro, după care şi-a
reluat tendinţa de depreciere, la fel de rapid, iar la 10:50, ora
României, euro era cotat la 1,2943 dolari/euro.
În piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au scăzut uşor sub nivelul dobânzii de politică monetară, de 10% pe an, în condiţiile în care "se înregistrează un uşor exces de lichiditate în piaţă, dat fiind că se apropie finalul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii", a mai spus Bota.