Decizia NATO de a redeschide imediat toate canalele de conversaţie cu Moscova era previzibilă. Era foarte uşor de imaginat că situaţia dură din vară, generată de conflictul din Georgia, trebuia să fie detensionată, chiar dacă pentru asta trebuia să fie rezolvată şi ultima necunoscută, adică ce avea să fie orientarea politică a noii Administraţii americane. Dar este oare totul într-atât de simplu? Dacă aşa ar fi, înseamnă că nimeni nu vrea să-şi amintească nimic din istoria imperială a Rusiei şi şcoala de şah care a însoţit-o cu principiul său fundamental: atunci când muţi o piesă, imaginează cel puţin a patra mişcare următoare.
În raport cu funcţia şi gradul, se poate ajunge la o proiecţie până la nivelul şapte. În consecinţă, este foarte interesant să vedem ce context au creat ruşii în anticiparea mutării NATO. Au jucat defensiv, aşa cum sperau unii analişti occidentali care credeau că socul diplomatic al îngheţării dialogului cu Rusia la nivel NATO şi UE îi va împinge pe ruşi la un joc în apărare şi, panicaţi, vor ceda piese esenţiale?