\'\'Din fericire, şansele de reuşită sunt de 95% cel puţin\'\', a declarat Mihai Voiculescu, şeful Centrului de Medicină Internă Spitalul Fundeni.
Din echipa de medici a făcut parte şi Dorel Săndesc, medicul timişorean care l-a consultat periodic pe Minculescu, şi este de asemenea prieten cu acesta.
"Perioada de recuperare după operaţie, în cazul în care totul va decurge bine, va fi de trei luni, după care, el îşi va putea relua încet activitatea. Recuperarea 100% va dura un an de zile", a declarat Cosmin Nicoară, managerul trupei Iris.
Minculescu suferă de o afecţiune genetică, boala polichistică hepato-renală, iar soţia artistului şi-a dat acordul să doneze o parte din ficat.
Costul intervenţiei chirurgicale pe care solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, o va efectua în Germania se ridică la 47.000 de euro, sumă ce va fi acoperită din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate.
Cristi Minculescu, în vârstă de 50 de ani, cântă în Iris din anul 1980 şi este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. În 2007, la împlinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu şi colegii săi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu.