"Valeriu Lazarov a făcut istorie. Dacă Valeriu Lazarov nu ar fi fost, cu siguranţă, că astăzi am fi fost mult mai în spate în ceea ce înseamnă emoţie, valoare, show extraordinar de bine pus la punct şi am fi învăţat mult mai puţin", a spus Brancu.
Brancu susţine că Lazarov a scris de multe ori istoria divertismentului televizat, "o dată înainte de a pleca din România în Spania şi a doua oară când s-a întors când, practic, a inventat un gen de show. De fapt, două sau trei genuri de show pe care a reuşit să le facă cu atâta măiestrie încât să fie copiate şi să fie căutate de aproape toate televiziunile".
"Valeriu Lazarov este un om carea reuşit să facă nişte show-uri extrem de valoroase, astfel încât ele să dureze şi 10 ani", mai spune Brancu.