Am văzut filmul scris şi regizat de Bobby Păunescu (şi produs împreună cu Cristi Puiu). Bobby s-a resemnat într-un manierism cuminte după Noul Val. „Francesca” nu va surprinde pe nimeni, dar va surprinde plăcut cu amănunte. Cred eu, cu mintea mea de literat amator de blockbustere.
Povestea e simplă: pregătirea de plecare a unei fete (Monica Bârlădeanu) spre Italia. Complicată clasic: iubitul e îndatorat la nişte cămătari, mama modestă speră naiv la viitorul fiicei, prietenii îi spun să „nu”, dar o ajută etc.
Ce nu merge:
* sînt sincope, sînt momente în care Bârlădeanu „joacă” prea mult, sînt burţi prea „estetice” pentru gustul meu, dar şi pentru pretenţia dur-realistă a filmului
* prea mult epigonism cum spuneam – şcoala Puiu-Mungiu-Porumboiu şi-a făcut treaba, dar sper să nu devină dictatorială în rîndul noilor regizori. Pe de altă parte, e de apreciat că Bobby Păunescu s-a înscris modest în trend şi n-a venit cu ambiţii prosteşti
Ce e bun în film:
* are o scenă memorabilă de încercare de sex între protagonistă şi iubitul împovărat de datorii şi de mustrări de conştiinţă. în momentul preludiului se aude o voce inocent poruncitoare: nu arunca chiloţii pe jos! Sexul eşuează, începe “lămurirea între iubiţi” care se află exact la opus.
* Monica Bârlădeanu e un atu – personajul ei e excelent şi e jucat chiar bine. Cît timp juca doar în reclame la coniac sau pe prima pagină a revistelor mondene, nu m-a convins. Acum, da – are un personaj bun şi-l joacă bine. a scăpat de tot artificialul lipicios glossy. Iar ce a rămas e folosit spre binele personajului de doamna educatoare, fata lu’ mama, cuminte şi ambiţioasă şi enervant de tipicară în spaţiul intim. Foarte mişto momentul în care prietenul gay îi face critică vestimentară.
Citiţi comentariul integral pe Voxpublica.