Recunosc că ne-am cunoscut, am colaborat la un proiect, i-am urmărit evoluţia, ultima data când era ministreasa justiţiei era încălţată cu adidaşi albi, am băut o bere autohtonă de ziua libertăţii presei şi părea foarte obosită. Pentru mine n-a fost o surpriză când am auzit că va candida din partea portocalei mecanice la europene. Locul ei era oricum acolo, în Europa, între ele a fost dragoste la prima vedere, – I love you, Europa!, au fost primele cuvinte ale Monicăi Macovei –, la liberali n-o văd neam, la social-democraţi aş vedea-o decapitată sau împăiată, iar portocala, dacă a invitat-o la guvernare, de ce n-ar pune-o şi pe liste la parlamentare? Aproape că nici nu mă miră să aud că Monica Macovei face afirmaţii false despre justiţia din România.
Justiţia românească este atât de ambiguă, încât ca s-o dezambiguizezi lege cu lege, articol cu articol şi termen cu termen trebuie să denigrezi mai întâi România bine de tot, ca s-o scoţi cumva la liman. Monica Macovei este o femeie transparentă, prin care organele justiţiei se văd suferinde de ocluzie, dischinezie sau ciroză. La Berlin, la o conferinţă pe tema eradicării impunităţii, expertul în anticorupţie Monica Macovei l-a oripilat pe patriotul român György Frunda cu afirmaţia că atunci când vrei să faci o percheziţie imobiliară în Zambaccian, trebuie mai întâi să ceri autorizaţia învinuitului Bombonelson Mandela Năstase.