"Nu am primit vreun
document în care să fie prezentate măsurile PDL-ului, noi le-am
prezentat pe ale nostre, le-am pus în dezbatere publică, în dezbaterea
PDL-ului, le-am discutat. Au venit şi ei cu câteva propuneri şi mâine
trebuia să se ia o decizie, fără a le cataloga în niciun fel, pe unele
sau pe altele", a susţinut Niţă, după ce duminică ministrul Economiei,
Adrian Videanu, a catalogat o serie din măsurile PSD drept "penibile".
"Nu este penibil să construieşti, să faci un fond de investiţii de 50
de mii de locuinţe, după cum nu mi se pare penibil cerinţa mediului de
afaceri ca TVA-ul să fie plătit la încasarea facturii, că aşa a cerut
mediul de afaceri", a spus Niţă. El a susţinut că şi pentru PSD sunt o
serie de măsuri "inacceptabile" propuse de democrat-liberali, cum ar fi
"creşterea lichidităţii monetare în sectorul bancar".
"Există măsuri pe care noi am căzut de acord pentru stimularea
economiei, dar sunt măsuri pe care le-am discutat şi nu s-a ajuns la
niciun acord, ca de exemplu Fondul Naţional de Locuinţe, Fondul de
Investiţii pentru Infrastructură şi Dezvoltare Regională, plata TVA la
încasarea facturii şi sunt unele măsuri care vor trebui discutate în
coaliţie, cum ar fi reducerea TVA-ului la pâine, carne şi produsele de
bază. Sau reducerea preţului la energie electrică pentru irigaţii pe o
perioadă determinată, sau crearea unor noi locuri de muncă sprijinirea
microintreprinderilor care angajează, cu plata contribuţiilor sociale
către stat", a mai susţinut ministrul pentru IMM-uri.
Ministrul Economiei Adriean Videanu a prezentat duminică o serie de
măsuri anticriză propuse de PDL, precizând că, spre deosebire de
colegii de la PSD care s-au apucat să iasă public cu "măsuri penibile"
fără a discuta anterior în coaliţie, democrat-liberalii şi-au consultat
partenerii de guvernare.