"Am făcut o primă repriză slabă, jucătorii nu au intrat la joc aşa cum
trebuie. Cred că puteam fi înfrânţi încă de la pauză. Am încercat apoi
să întoarcem rezultatul, dar Pandurii s-a apărat foarte bine şi merită
felicitată pentru acest lucru. Rezultatul este o pedeaspă pentru echipă
la felul cum a jucat în prima repriză. Am pierdut două puncte din cauza
atitudinii pasive a jucătorilor mei", a spus Conceicao.
Portughezul a explicat şi motivul schimbării lui Bogdan Mara din prima
repriză. "El s-a aflat toată săptămâna sub tratament, dar şi-a dorit
foarte mult să joace în acest meci. Din păcate nu s-a putut prezenta în
condiţii optime", a explicat acesta, adăugând că "la felul cum
evoluează, cred că Mara merită să fie convocat la naţională".
Tehnicianul oaspeţilor, Sorin Cârţu, s-a declarat dezamăgit de
rezultat, afirmând că Pandurii ar fi trebuit să îşi asigure victoria
încă din prima parte a meciului. "A fost un meci bun făcut de noi, iar
dacă mă raportez după prima repriză, rezultatul este cel mai nedrept
posibil. În partea a doua am fost mai timoraţi, am pierdut posesia şi
meciul s-a echilibrat. Am mai avut o ocazie foarte mare de gol şi dacă
am fi marcat, nu cred că CFR Cluj ar mai fi putut să marcheze. Echipa a
jucat azi exact cum am vrut eu", a opinat acesta.
Cârţu a criticat şi brigada de arbitri, susţinând că reuşita gazdelor a
fost marcată din ofsaid. "Arbitrajul a fost modest, golul înscris de
Cluj a fost din ofsaid. Sunt dezamăgit că televiziunile nu au insistat
cu acest lucru. Nu trebuia niciodată să fie 1-1 la pauză la felul cum
s-a jucat meciul".
În încheiere, acesta a mai precizat că va fi fanul ardelenilor
la finala Cupei României, care se va disputa la Târgu Jiu, pe 13 iunie.
Campioana CFR Cluj a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu Pandurii Târgu Jiu,
şi se află la al treilea joc consecutiv în faţa gorjenilor pe care nu a
reuşit să-l câştige, însă rezultatul obţinut i-a asigurat calificarea
pentru sezonul viitor în Liga Europa.