Garriott, fiul unui astronaut american, a petrecut anul trecut două săptămâni printre stele. Înaintea acestuia, alţi şase turişti au ajuns în spaţiu plătind sume cuprinse între 10 şi 20 de milioane de dolari.
Între timp, o companie din Singapore propune o călătorie fantastică pe Pământ pentru două milioane de euro. Itinerarul merge pe urmele celebrului Kublai, han mongol din Evul Mediu timpuriu, devenit ulterior împărat al Chinei. Totul se desfăşoară în partea de vest a Mongoliei. Turiştii vor fi însoţiţi de băştinaşi şi vor trăi ca în Evul Mediu.
În altă parte al lumii, la jumătate de preţ, adică un milion de dolari, poţi sta o săptămână la cel mai scump hotel din lume, în Abu Dhabi. La acest preţ, fericiţilor turişti li se pune la dispoziţie un croitor celebru care să le facă haine pe măsură, pot călători în Iran unde li se face o carpetă persană personalizată de către cei mai pricepuţi meşteri din lume, se pot trata în Iordania, la cel mai faimos spa de la Marea Moartă şi pot face scufundări în Bahrain, pentru a culege perle de pe fundul mării.
Pentru cei care vor ca nimeni şi nimic să nu-i deranjeze există complexul Soneva Gili, din Maldive. Situat într-una dintre cele mai mari lagune din zonă, mica insulă de corali poate găzdui până la 100 de prieteni, pentru care sunt la dispoziţie 24 de ore din 24 delicii gastronomice şi masaj tradiţional. Preţul: un milion de dolari pe săptămână!
Pentru cei care apreciază intimitatea există şi oferte de câteva sute de mii de dolari. Experienţa Rania din Oceanul Indian, costă 65.000 de mii de euro pe zi. La aceşti bani, pe insula privată există zeci de oameni la dispoziţia ta.
Şi Europa are oferta sa de turism de lux. Irezistibilă! Cu numai 145.000 de euro pe săptămână poţi să închiriezi Insula Ferradura, din Spania. Un fabulos conac este pus la dispoziţie turiştilor, cărora nimic nu le lipseşte.