Potrivit presei engleze, fotbalistul francez a fost reţinut marţi dimineaţă, după ce a fost acuzat că ar fi strâns de gât o femeie în faţa unui club din Newcastle, în care se practică dansurile private. Mass-media britanice susţin că Cisse s-ar fi aflat în respectivul local înainte de a intra în conflict cu femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită şi despre care nu se precizează dacă lucra sau nu în club.
În afară de faptul că va trebui să explice autorităţilor cum a ajuns să fie acuzat de agresiune, Djibril Cisse va avea, cu siguranţă, de dat nişte explicaţii şi acasă, unde, la ora la care se afla, probabil, în clubul de striptease, îl aşteptau soţia Jude şi cei doi copii, cărora le-a "închinat" şi câteva dintre cele 40 de tatuaje pe care şi le-a făcut de-a lungul timpului.
Un reprezentant al atacantului francez a negat incidentul şi faptul că Cisse ar fi fost arestat, în timp ce clubul său, Sunderland, nu a luat nicio poziţie.
Cisse, împrumutat la Sunderland de Olympique Marseille, are un salariu de 600.000 de lire sterline pe săptămână şi deţine un magazin de îmbrăcăminte în Newcastle. Fotbalistul a fost eliberat pe cauţiune şi va trebui să se prezinte în faţa justiţiei pe 3 iunie, până atunci urmând să fie finalizată şi ancheta.