China a efectuat prima execuţie din ultimii 50 de ani a unui cetăţean european, un britanic de origine pakistaneză, condamnat pentru trafic de droguri. Prim-ministrul britanic, Gordon Brown, s-a arătat scandalizat de lipsa de reacţie a guvernului chinez, care nu a răspuns cererilor de clemenţă ale familiei lui Akmal Shaikh, în vârstă de 53 de ani. Potrivit familiei, Shaikh, care avea trei copii, suferea de tulburări bipolare.
Potrivit agenţiei oficiale Xinhua, Curtea Supremă chineză a aprobat sentinţa, care a fost executată marţi, la ora 2.30 GMT.
Gordon Brown s-a arătat \"îngrijorat de faptul că nu a fost făcută nicio evaluare psihologică a condamnatului\".
Londonezul a fost arestat în septembrie 2007 la Urumqi, capitala provinciei Xianjiang, având în posesie patru kilograme de heroină. Familia a susţinut că un grup de traficanţi polonezi au profiat de fragilitatea psihologică a bărbatului, pentru a-l convinge să transporte droguri. El a fost condamnat în decembrie 2008, în urma unui proces de 30 de minute, iar ultimul apel a fost respins la începutul anului 2009 de către Curtea Supremă chineză.
Avocatul chinez al lui Shaikh Zhang Qingsong a reclamat faptul că nu şi-a putut întâlni clientul, în ciuda repetatelor cereri. Singurii membri ai familiei care l-au putut vizita pe englez, după doi ani de la încarcerare, au spus că, în ajunul execuţiei, bărbatul nici măcar nu ştia care îi este condamnarea şi că au trebuit să-l anunţe ei care-i va fi soarta.
Guvernul chinez a anunţat pe site-ul său că elementele furnizate de familia lui Shaikh prin care se dovedea faptul că acesta este bolnav psihic nu au fost suficiente. În China nu sunt acordate aproape niciodată graţieri. Potrivit Amnesty International, China este ţara cu cele mai multe condamnări la moarte. Deşi nu a fost comunicată nicio cifră oficială, Amnesty International a estimat la 1.700 numărul execuţiilor din anul 2008.