Conform documentului publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, în întreaga țară au fost deschise 312 centre, iar în București șase centre - la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ''Dr. Victor Babeș'' (Centru Evaluare Gripă - Adulți), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ''Dr. Victor Babeș'' (Centru Evaluare Gripă - Copii), Spitalul Clinic Colentina, Spitalul de Pneumoftizologie ''Sf. Ștefan'', Institutul Național de Boli Infecțioase ''Matei Balș'', Institutul de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta''.
Înainte ca reprezentanții instituției să publice această listă, ministrul Alexandru Rafila a declarat marți că solicitat DSP-urilor să urgenteze amenajarea unor zone în ambulatoriile de specialitate dedicate pacienților cu viroze respiratorii, în care să se poată face investigații, pentru a scădea presiunea pe unitățile de Primiri-Urgențe din spitale.
''Am avut mai multe discuții cu Direcțiile de Sănătate Publică, încât să existe zone în ambulatoriile de specialitate dedicate pacienților cu viroze respiratorii în care să poată face investigații, care să fie disponibile în timpul săptămânii, până seara, să fie disponibile și în weekend, măcar până la prânz sau după-amiază, încât presiunea pe Primiri-Urgențe să scadă. Astea sunt lucruri care se întâmplă în momentul de față și așteptăm cât de curând, inițial luni, când am avut întâlnirea cu DSP-urile, erau 15 județe care raportaseră aceste lucruri. Așteptăm să încheiem și rugămintea pe care am adresat-o în mod special și implicit managerilor de spitale - să facem lucrurile acestea cât mai rapid, acum, când este nevoie și când presiunea pe sistemul de sănătate, pe unitățile de Primiri-Urgențe este mai mare'', a declarat Alexandru Rafila la Parlament.
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 27 ianuarie - 2 februarie au fost raportate 172.877 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). Din păcate, virusul gripal a ucis 13 persoane în ultima săptămână.