În ziua în care Opoziţia PSD-PNL-UDMR-PC a trântit în Parlament Cabinetul Croitoru, preşedintele Traian Băsescu a plecat din Bucureşti pentru a-şi sărbători aniversarea a 58 de ani. Nu departe de Capitală, ce-i drept, ci în judeţul preferat al prim-vicepreşedintelui PD-L, Adriean Videanu, Teleorman.
Şeful statului a vizitat, în cursul dimineţii, Uzinele Dacia de la Colibaşi, unde a primit "un buchet frumos de flori" din partea reprezentanţilor uzinei.
De la Colibaşi a mers la Roşiorii de Vede. Aici s-a întâlnit cu primarii şi cu autorităţile locale din judeţ, după care s-a deplasat în Alexandria, pentru o întâlnire cu fermierii din judeţ.
Felicitări a primit şi din partea contracandidaţilor la preşedinţie.
Primul care i-a făcut urări a fost preşedintele PSD, Mircea Geoană. "Astăzi, fiind ziua actualului preşedinte, să-i facem două cadouri. În primul rând, să-i lasăm pe domnul Boc, pe doamna Udrea, pe domnul Berceanu şi domnul Videanu să fie la guvernare pentru că aceasta este pofta ce-a poftit domnul Băsescu şi pentru patru săptămâni, patru zile şi nouă ore să-i facem un alt cadou, un concediu binemeritat de reculegere".
Şi candidatul liberal Crin Antonescu i-a transmis un mesaj preşedintelui: "Într-o ţară normală ar fi trebuit să-i spunem "La mulţi ani" şi să ne gândim la ziua preşedintelui. Dar realitatea ne impune să ne gândim nu la noaptea preşedintelui, ci la noaptea României".
Liberalul Varujan Vosganian i-a urat "La mulţi ani" preşedintelui şi a anunţat că miercuri este sărbătorit şi sfântul Porfirie, "un actor mincinos, care a luat în derâdere botezul Domnulu, dar care, până la urmă, după ce a părăsit actoria, s-a smerit, s-a îmbrăcat în tunică albă şi iată-l în calendarul sfinţilor".