"Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi a închis, în această
dimineaţă, navigaţia pe Canalul Sulina şi prin Bara Sulina. Măsura s-a
impus din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, care pun în
pericol deplasarea navelor şi a convoielor, atât în amonte, cât şi în
aval. În momentul închiderii navigaţiei, vântul depăşea viteza de 60 de
kilometri la oră şi prezenta intensificări de durată, iar valurile pe
Marea Neagră măsurau şase-şapte metri înălţime", a declarat
purtătorul de cuvânt al AFDJ, Emanuela Turcu.
Potrivit
reprezentantului Administraţiei Fluviale, reluarea navigaţiei se va
face în momentul în care condiţiile meteo se vor îmbunătăţi şi vor
permite deplasarea navelor în maximă siguranţă.
Este pentru a cincea oară de la începutul
acestui an când Administraţia Fluvială a Dunării de Jos închide Canalul
şi Bara Sulina din cauza vremii nefavorabile. Ultima dată, navigaţia a
fost oprită pe 29 ianuarie, fiind reluată 72 de ore mai târziu, pe 1
februarie.