La această oră există un premier desemnat - Liviu Negoiţă, care a propus deja un guvern format din democrat-liberali şi câţiva indepedenţi, guvern care aşteaptă însă un vot de învestire în Parlament. Ultimele informaţii merg, însă, pe ideea că lucrurile s-ar putea schimba, şi în viitorul executiv ar putea fi cooptaţi şi câţiva liberali.
Negocierile pentru intrarea PNL la putere se anunţă dure. În acest moment, nimeni nu poate avea certitudinea câştigării celui de-al doilea tur al prezidenţialelor şi asta face ca decizia pe care o va lua PNL să fie una extrem de dificilă. Prima rundă de discuţii s-ar fi purtat deja duminică noapte cu actualul preşedinte Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, unde ar fi venit atât liberalii cât şi democrat-liberalii. Una din funcţiile-cheie la negocieri este cea de prim-ministru.
Pentru a ridica, poate, miza, din tabăra PNL \"a scăpat\" zvonul că Traian Băsescu ar accepta până la urmă şi propunerea PNL pentru funcţia de premier, în persoana lui Klaus Johannis. La nivel oficial, însă, toate declaraţiile publice ale liderilor PD-L din ultima vreme, indică faptul că, dacă Traian Băsescu va mai câştiga un mandat, primarul Sibiului nu va fi prim-ministru. Şi PSD intenţionează însă să-i atragă pe liberali de partea lor. Aşa că, dacă Mircea Geoană ar ieşi câştigătorul celui de-al doilea tur de scrutin, posibilitatea numirii lui Johannis ca premier nu este exclusă.