Potrivit unui sondaj Bucureştiul este unul dintre cele mai ieftine oraşe, ocupând locul 67 din 73 de oraşe mari ale lumii. Este ieftin doar pentru străini, pentru că salariile nu sunt la fel de mici.
Dacă bucureştenii trebuie să muncească 27 de minute pentru un kilogram de pâine, aliment de bază, bulgarii au de lucrat 18 minute, iar ungurii 20. Pentru un kilogram de orez, un bucureştean are nevoie de 44 de minute de muncă, în timp ce în Barcelona pentru punga de orez se munceşte doar 8 minute, iar americanii din Chicago au nevoie de doar 9 minute. Când vine vorba de un hamburger, românii trebuie să lucreze cam la fel de mult - 42 de minute. Mult mai puţin costă un hamburger în Olanda - 19 minute sau în Japonia, Canada şi SUA, unde e nevoie doar de 12 minute petrecute la locul de muncă.
De cealaltă parte, locuitorii din Nairobi, muncesc pentru un simplu hamburger ca pentru un festin: 2 ore şi jumătate.
Produsele nealimentare aproape că scot untul din bucureşteni. Ca să îşi poată permite un iPod Nano, un bucureştean trebuie să muncească 8 norme, adică 64 de ore de muncă, faţă de angajaţii din New York, unde nu este nevoie decât de 9 ore.
Românii sunt învăţaţi, însă cu munca. În medie, anual în Capitală se lucrează cam 1.712 ore, iar concediul este de circa 26 de zile. La Paris se munceşte mai puţin cu aproape 200 de ore, dar la Cairo numărul de ore muncite ajunge şi la 2.300 pe an.
Studiul intitulat "Preţuri şi salarii" a fost realizat de către UBS, în martie 2009, în 73 de oraşe din întrega lume.