"Infracţiunile cu mare violenţă înregistrează un trend descendent,
ponderea fiind reprezentată de vătămări corporale grave şi tentative de
omor. Anul trecut s-au comis, în medie, 1,21 fapte de omor pe zi ceea
ce reprezintă mult sub rata omuciderilor din ţările UE, de exemplu
Franţa unde se înregistrează 2,16", a declarat Tobă.
Chestorul
de poliţie a mai afirmat că, anul trecut nu s-ar fi comis omoruri la
comandă sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale.
"Infracţiunile de mare violenţă rămase cu autori necunoscuţi
înregistrează scăderi la toate genurile, situaţie care nu a mai fost
întâlnită în ultimii 18 ani", a precizat el.
De asemenea, Tobă a mai spus că se continuă scăderea criminalităţii
grave comise cu violenţă. "Acest gen de criminalitate reprezintă numai
0,4 la sută din totalitatea infracţiunilor constatate de Poliţia
Română, iar procentul ridicat de identificare a autorilor în cazul
infracţiunilor care au drept consecinţă suprimarea vieţii, face ca
Poliţia Română să se situeze pe primele locuri în Europa", a declarat
şeful Poliţiei.
Astfel, potrivit bilanţului, infracţiunile de mare violenţă au scăzut,
faţă de 2007, cu 7%, de la 1.688 fapte la 1.570 în 2008. Dintre
acestea, 37,2% reprezintă vătămări corporale grave, 26,3% tentative de
omor.
De asemenea, 34,5% din infracţiunile de omor sunt infracţiuni domestice, iar 61% au loc în mediul rural.