Promisiunile electorale vor fi îndeplinite „ceva mai greu“: Transporturile se angajează doar pentru 72 de km anul acesta - 42 pe Autostrada Transilvania şi 30 pe Bucureşti – Ploieşti.
Berceanu îi ameninţă pe americanii de la Bechtel cu rezilierea contractului şi-i atacă pe cei care au încheiat contractul, dar şi pe cei care-l execută: „Dacă trăia Ceauşescu, îi spânzura pe toţi fără să clipească.“
Cu buzunarele goale. Aceasta a fost impresia pe care a vrut s-o lase ieri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, după ce bugetul ministerului a fost aprobat de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Suma totală primită de la buget pentru minister şi companiile din subordine, de 10,6 miliarde de lei (1,8% din PIB), este considerată insuficientă, în condiţiile în care ministrul spune că a găsit datorii neachitate către constructori de 1,2 milioane de euro.