"Îmi face plăcere să mă aflu la Zagreb la mai puţin de o lună de la
dobândirea calităţii de membru cu drepturi depline al NATO. Felicit
autorităţile croate şi poporul croat pentru angajamentul şi eficienţa
cu care au fost implementate angajamentele de cooperare cu NATO", şi-a
început preşedintele Traian Băsescu declaraţia, după discuţiile
bilaterale cu Stjepan Mesic. Şeful statului a spus că, pentru România, aderarea
Croaţiei la NATO are o semnificaţie deosebită pentru că invitaţia
oficială în acest sens a fost făcută de Aliaţi la summitul de la
Bucureşti.
Băsescu a apreciat că progresele
înregistrate de Croaţia îndreptăţesc această ţară să spere că, în
curând, îşi va formaliza intrarea în marea familie europeană. "Este
important ca aceste eforturi şi progresele solide în îndeplinirea
criteriilor de aderare să continue. Cooperarea deplină cu Tribunalul
pentru fosta Iugoslavie este o condiţie cheie pentru integrarea
statelor din Europa de Vest în Uniunea Europeană", a precizat Băsescu.
Un alt punct de discuţie între cei doi şefi de stat a fost legat de
relaţiile bilaterale şi de necesitatea unor efoturi în sensul
îmbunătăţirii cooperării economice. "Am subliniat importanţa
identificării de soluţii de cooperare economică bilaterală şi regională
pentru a evita, atât cât putem să o facem, efectele crizei economice.
Deşi evoluţia schimburilor comericale este ascendentă, sunt
necesare eforturi suplimentare", a precizat şeful statului.
Băsescu a reiterat, în Croaţia, poziţia României cu privire la
independenţa Kosovo, arătând că ţara noastră nu recunoaşte independenţa
acestei provincii.
"Prin aderarea la NATO s-a deschis un nou domeniu de colaborare de care
trebuie să profităm", a precizat preşedintele croat Stjepan Mesic, mulţumind pentru sprijinul
României în parcursul european al Croaţiei. "Contăm pe sprijinul României şi al altor state membre
ale UE, suntem convinşi că în scurt timp ne vom afla în cercul lor", a
spus preşedintele Croaţiei.
După discuţiile bilaterale vicepremierul Guvernului şi ministrul Muncii croat şi ministrul IMM-urilor Constantin Niţă au semnat "Acordul de cooperare economică şi tehnică".