Aceştia susţin că inspecţiile si controalele sunt inamicii patronilor, iar concluzia este întărită şi de un sondaj realizat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Potrivit sondajului realizat în luna iulie, aproape jumătate dintre patronii chestionaţi susţin că inspecţiile îi împiedică să-şi dezvolte afacerile. Asta pentru că la mai toate verificările, inspectorii aplică amenzi usturătoare firmelor în care găsesc nereguli.
În a treia săptămână a lunii iulie, de exemplu, garda financiară a verificat aproximativ 5000 de firme, iar valoarea amenzilor depăşeşte 5 milioane de lei. Inspectorii au descoperit şi nereguli care depăşesc aria unor amenzi contravenţionale şi pe care le-au dat la cercetare organelor de urmărire penală.
În aceeaşi săptămână, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a controlat peste 1000 de firme, în urma cărora au aplicat amenzi de peste 76 de milioane de lei. Principalele nereguli constatate au fost sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile sau întocmirea greşită a unor documente.
În vamă, inspectorii au făcut peste 700 de controale. Aici, majoritatea celor verificaţi au fost găsiţi cu actele în regulă. Amendaţi au fost doar 40.
Amenzile îi lasă pe patroni fără bani tocmai într-o perioadă în care toţi au fost afectaţi grav de criză. 90% dintre IMM-uri au declarat că au avut vânzari mai mici în acest an, iar peste jumătate dintre aceştia şi-au diminuat afacerile cu până la 50%. Studiul a fost realizat în luna iulie pe un eşantion de 600 de firme, cu o marjă de eroare de 3%.
Obstacolele în dezvoltarea afacerilor sunt, potrivit sondajului realizat, inspecţiile şi controalele (de orice tip) - 49%, reglementările privind preţurile - 44%, administraţia fiscală (partea de proceduri) - 42%, reglementări privind forţa de muncă - 33% şi licenţele de activitate - 33%.