Vajda Lorand este unul dintre cei patru candidaţi cu licenţă ai
facultăţii de Educaţie fizică şi Sport a Universităţii Spiru Haret,
filiala Târgu Mureş. A participat în acest judeţ la titularizare. A
obţinut nota 7,90 şi a primit unul din posturi.
În schimb, un alt candidat la titularizare n-a avut acelaşi noroc, deşi
a terminat tot facultatea de Educaţie fizică şi Sport a Universităţii Spiru Haret, dar la Deva. Simona Bucureasa s-a bucurat să-şi vadă
dosarul validat la înscriere, dar, cu cinci minute înainte să înceapă
examenul, a fost dată afară din sală.
Ministrul Educaţiei pasează responsabilitatea inspectoratelor şcolare,
despre care susţine că ar fi trebuit să verifice cu atenţie documentele
candidaţilor.
"Noi am trimis fiecărui
inspectorat, pentru că titularizarea s-a organizat anul acesta în sistem descentralizat, la timp, cu două luni înainte, să
verifice documentele şcolare. Acolo unde existau situaţii de acestea
pentru că absolvenţii de anul acesta nu aveau diplome şi mergeau pe
adeverinţe, candidatul ar fi trebuit sa vină cu o foaie suplimentară, în care să fie specificat: am învăţat la facultatea de ...
forma de învăţământ..zi..id, fr..în locaţia cutare.", a declarat Ecaterina Andronescu.
Ministrul educaţiei a susţinut iniţial că diplomele obţinute la
facultăţi cu forme de învăţământ neacreditate nu pot fi recunoscute.
După muştruluiala primită de la şeful său, liderul PSD, Mircea Geoană,
ministrul şi-a nuanţat declaraţiile - a spus că diplomele primite de la
Spiru Haret sunt valabile până la proba contrarie. Iată că, pentru
unii, proba contrarie a venit mai devreme decât pentru alţii.