Andi Davidescu, ploieşteanul arestat în luna octombrie a anului trecut în Norvegia pentru că şi-a răpit propriul copil, va fi judecat pe 19 februarie.
Potrivit mamei sale, Aurica Davidescu, fetiţa de 8 ani a lui Andi, Victoria Hanna, a fost deja audiată de magistraţii norvegieni.
„M-a sunat Andi şi mi-a spus că au început audierile pentru proces. Era fericit că aflase, probabil de la avocată, că fetiţa a declarat în faţa judecătorului de caz că îşi doreşte să fie cu tatăl ei, în România, unde s-a simţit foarte bine“, povesteşte bunica fetiţei.