"80 de persoane au fost ucise şi alte 200 rănite în explozie", a spus ministrul pentru Informaţii.
"Numărul morţilor depăşeşte 80. Majoritatea sunt femei şi copii", a confirmat un medic. "Ne confruntăm cu o penurie de sânge. Lansez un apel către toţi voluntarii să vină să doneze sânge", a subliniat el.
Numeroase victime sunt prinse sub dărâmături, după prăbuşirea mai multor magazine şi a unei clădiri de lângă piaţă.
"S-a produs o explozie uriaşă, care s-a auzit în tot oraşul", a spus un oficial din poliţie.
Explozia s-a produs la câteva ore după sosirea la Islamabad a secretarului de stat american Hillary Clinton, pentru o vizită de trei zile.
Peshawar a fost vizat de şapte atacuri în ultimele patru luni.
Atentatul de miercuri încă nu a fost revendicat, dar se înscrie în valul de atacuri ale Mişcării talibanilor din Pakistan, atacuri soldate cu peste 200 de morţi numai în octombrie. Armata pakistaneză este angajată din 17 octombrie într-o ofensivă terestră ce vizează alungarea talibanilor din Waziristanul de Sud, de la frontiera cu Afganistanul.