"Acum sunt în vacanţă, vreau să mă odihnesc. Încă nu ştiu ce voi face în sezonul viitor. Sunt sub contract cu Dinamo, dar există şi o ofertă concretă de la echipa greacă Panthrakikos, acolo unde sunt dorit de Ilie Dumitrescu", a spus Cristea.
Atacantul trecut şi pe la Steaua, după ce a "explodat" la FCM Bacău, spune că s-a simţit foarte bine la Iaşi şi că ar dori ca, peste ani, să revină în Copou pentru finalul carierei.
"Mă despart cu regret de Poli, dar cu bucuria că am ajutat echipa să se salveze de la retrogradare. Am lucrat excelent atât cu Cristiano Bergodi, cât şi cu Renzo Rossi. Cu Renzo chiar eram amic, iar acum am devenit prieteni după perioada petrecută la Iaşi. Returul a fost foarte reuşit, atât pentru echipă, cât şi pentru mine. Anul trecut am dat 6 goluri la Iaşi, acum am ajuns la cifra 7 şi mă bucur că am reuşit să mă autodepăşesc, pentru că mi-am dorit asta, întrucât lumea avea aşteptări foarte mari de la mine".
Andrei Cristea a evoluat la Poli Iaşi în ultimele două sezoane, de fiecare dată în retur, reuşind să înscrie 13 goluri, 6 în sezonul trecut şi 7 în actuala stagiune.