Anchetatorii au descoperit în casa lui Michael din Holmby Hills profopol, numit şi diprivan, folosit în chirurgie la anesteziile generale. Acest medicament, prescris în doze mici, poate fi folosit ca sedativ, dar nu se eliberează pe reţetă pentru tratament la domiciliu, decât bolnavilor de cancer în faza terminală.
Potrivit Los Angeles Times, anchetatorii au mai identificat cel puţin cinci medicamente prescrise lui Michael Jackson. Probleme sunt şi cu soarta a doi dintre cei trei copii ai megastarului.
Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael a declarat joi pentru canalul NBC că vrea să îşi recupereze drepturile asupra copiilor. Reverendul Jesse Jackson, apărător al drepturilor americanilor de culoare şi prieten al familiei Jackson, a declarat că micuţii sunt fericiţi alături de rudele lor şi că nu îşi cunosc aproape deloc mama.
Curtea Supremă din Los Angeles a acordat, luni, lui Katherine Jackson, în vârstă de 79 de ani, custodia provizoria a lui Prince Michael, în vârstă de 12 ani, şi a lui Paris, în vârstă de 11 ani, precum şi a lui Prince Michael II, născut de o mamă purtătoare a cărei identitate nu a fost niciodată dezvăluită. Prima audiere este programată pentru data de 13 iulie.