Potrivit SAJ Buzău, verificările vor stabili dacă au fost respectate procedurile și timpii de intervenție într-o asemenea situație, dat fiind faptul că apelurile efectuate din stradă indicau existența unei urgențe cod galben, cu potențial de amenințare a vieții, scrie ştiridebuzău.ro.
O femeie de 73 de ani, din Poșta Câlnău, a murit joi seară, în timp ce aștepta autobuzul într-o stație de pe Unirii Sud. Potrivit martorilor, femeia s-a prăbușit din senin după care a murit sub privirile neputincioase ale trecătorilor care au sunat disperați la 112.
Mai mulți martori au declarat că, de la fața locului s-au efectuat foarte multe apeluri către 112, însă ambulanța a venit târziu, la aproape 30 de minute, timp în care apelanților li se cereau foarte multe detalii despre urgența reclamată.