Dacă rezultatele prezentate luni de Biroul Electoral Central (BEC) nu vor fi răsturnate de o contestaţie a PSD sau de Curtea Constituţională, singura care ar putea decide anularea scrutinului prezidenţial, Mircea Geoană este, previzibil, cel mai important pierzător. Preşedintele PSD s-a declarat învingător, fapt confirmat şi de trei exit-poll-uri, pentru ca dimineaţă el să afle că nu va pleca cinci ani la Cotroceni.
\"A fost o chestiune de strategie. Iar ceea ce probabil s-a greşit în strategia lui Geoană e ceea ce am putea numi strategia excesului: prea mulţi membri în această coaliţie - mersul la Timişoara, într-un loc şi moment care puteau fi evitate, excesul de mobilizare contra lui Traian Băsescu. Mircea Geoană a avut un proiect, un proiect de stânga bun şi cred că a beneficiat de un sprijin onest din partea liberalilor. Cred că s-a exagerat un pic cu tratamentul aplicat adversarului. Cred că întâlnirea cu Sorin Ovidiu Vîntu (din seara de dinaintea dezbaterii, n.red.) l-a costat şi ea. Cred că filmuleţul cu violenţa lui Traian Băsescu dat în exces, vizita la Timişoara, dezbaterea în care Traian Băsescu a câştigat pe temele importante şi episodul cu vizita la Vîntu să fi avut toate o contribuţie. Iar diferenţa a fost atât de mică. Altfel, Mircea Geoană a obţinut un scor bun, a reuşit să mobilizeze ceva electorat şi din alte zone, a reuşit să facă din PSD un partid tolerabil, să facă o figură frumoasă\", spune sociologul Vasile Dâncu, fost lider al Grupului de la Cluj din PSD. Directorul IMAS, sociologul Alin Teodorescu, crede că Mircea Geoană a pierdut pe mâna lui. \"A contat clipul cu copilul, care a confirmat că Băsescu este victima mogulilor, şi în plus prestaţia de la dezbaterea finală, unde Geoană a încasat-o\", susţine Teodorescu.
Crin, învins şi învingător. El este revelaţia alegerilor
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a pierdut şi a câştigat din aceste alegeri prezidenţiale. \"Antonescu a arătat nesiguranţă în această campanie, schimburi foarte dure de replici care au stricat ceva în imaginea lui, a reuşit însă să sensibilizeze tinerii, dincolo de clivajul stânga-dreapta. A venit ca o speranţă pe care nu a reuşit să o valorifice, pentru că ulterior a virat scurt, poate prea brusc. Oricum, Crin Antonescu a intrat prin aceste alegeri în Liga Naţională a politicienilor. Este revelaţia acestei campanii. Clasa politică a câştigat un personaj politic care va conta în viitor mult. Are un discurs bun, o retorică bună, dar are nevoie de un proiect politic serios, nu e de ajuns să fie unul liberal. Ca să fie în politica mare, trebuie să ieşi din cadrele propriului partid\", spune Dâncu.
Hrebenciuc \"va ieşi la suprafaţă\"
Viorel Hrebenciuc este un alt pierzător al alegerilor prezidenţiale. Strategul PSD a condus campania lui Geoană şi este unul din artizanii acordului cu PNL şi UDMR. Ţintă a lui Băsescu, Hrebenciuc s-a lăsat aşteptat ore în şir în noaptea alegerilor cu rezultatele numărătorii paralele a PSD, asta în timp ce pedeliştii ieşeau prin Adriean Videanu din oră în oră, pentru a anunţa victoria lui Traian Băsescu. \"Viorel va ieşi la suprafaţă precum uleiul în apă\", crede Teodorescu. Vasile Dâncu este de aceeaşi părere: \"Viorel Hrebenciuc ai senzaţia că nu pierde niciodată. O spun cu o oarecare afecţiune\".
În aceeaşi categorie, a celor deopotrivă învingători şi înfrânţi, se află şi primarul Sibiului, Klaus Johannis. A pierdut pentru că nu a ajuns premier. Şi pentru că electoratul din oraşul pe care îl conduce l-a preferat pe Traian Băsescu în proporţie de circa 60%. A câştigat ca şi vizibiltate şi notorietate. \"Nu mă aşteptam ca domnul Johannis să mizeze până la capăt pe o singură carte, cea a PSD-PNL. Eu îl cunosc, îl respect foarte mult, mi-e drag în încăpăţânarea lui de neamţ. A fost folosit. Sigur, de aceea sunt făcuţi oamenii politici. A marşat într-o singură direcţie, poate a vrut să facă saltul la politica mare. Nu e eşec mare. A mers cu angajamentul poate mai mult decât era cazul\". Johannis ar putea să fie un candidat puternic la prezidenţiale peste cinci ani, dar nu ajunge să fie independent, trebuie să ai în spate şi o structură de partid. Eu cred că pentru a deveni preşedinte al României trebuie să te revendici de la o ideologie, fie de stânga, fie de dreapta, şi cred că asta va fi valabil şi în 2014\".
Cristian Pîrvulescu spune că edilul Sibiului iese liniştit. \"Sigur, nu ca prim-ministru, dar el a avut de câştigat prin notorietatea naţională. O problemă ar fi scorul obţinut de preşedintele Băsescu în oraşul său, iar explicaţia sa - că sibienii au preferat să nu îl trimită premier la Bucureşti - este lacunară şi discutabilă\", afirmă acesta.
Probleme şi în PD-L
Nici PD-L nu este scutit de griji. După primul tur al prezidenţialelor, prin partid au început să cadă capete. \"Retezate\" cu propria mână. Liderii mai multor filiale judeţene şi-au anunţat demisia din funcţie, ca urmare a scorului slab obţinut în primul tur. Unul dintre ei este Cătălin Flutur, liderul din Botoşani. Şi în turul doi, la Botoşani, PD-L a scos un scor slab. Înfrângerea înregistrată de PD-L la Bucureşti ar putea crea valuri şi aici, fiind pentru prima oară în aceşti ani când pedeliştii pierd Capitala. Şi la Neamţ sunt probleme, acolo unde primarul Gheorghe Ştefan a pierdut judeţul. Nici la Hunedoara situaţia nu este prea roz, acesta fiind unul dintre cele două judeţe din Transilvania care au mers preponderent pe mâna lui Geoană.
UDMR are din nou probleme cu propriul electorat. În ciuda recomandării făcute de liderii partidului de a-l vota pe Geoană, maghiarii, care s-au prezentat şi în primul tur în număr extrem de mic, au votat în judeţele Covasna şi Harghita în mare măsură cu Băsescu.
Ce se va întâmpla cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu?
Pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD şi PNL îi pune într-o situaţie dificilă pe liderii acestora: Mircea Geoană, posibilul mare înfrânt al turului doi, şi Crin Antonescu, liberalul care a pierdut lupta pentru finală.
Deşi la începutul acestui an, atât Geoană cât şi Antonescu au lăsat să se înţeleagă că îşi vor depune mandatele la viitoarele congrese al formaţiunilor lor, ce ar urma să aibă locul anul viitor, ulterior, cei doi au revenit, lăsând să se înţeleagă că ar putea candida pentru un nou mandat, în condiţiile unor înfrângeri decente. Atât sociologul Vasile Dâncu cât şi politologul Cristian Pîrvulescu îl văd pe Geoană cel mai expus posibilelor contestări din partid, dar cred totuşi că acesta are mari şanse să fie menţinut la vârf.
\"Poziţiile lui Geoană şi Crin s-ar putea să fie puţin periclitate. Cei doi au scos totuşi scoruri bune. Eu nu sunt sigur că Geoană va fi îndepărtat. Dacă ar fi pierdut la un scor dezastruos ar fi fost mai previzibil. În general în situaţii de acest gen există o anumită solidaritate. Nu ştim cât de solidă este această echipă din jurul lui Geoană, dar ea ar putea rămâne în jurul lui. Se poate presupune că ea va rămâne să-l sprijine în continuare tocmai pentru a nu pierde odată cu el. Pe de altă parte la Antonescu, trebuie să luăm şi în considerare episodul Tăriceanu, care deşi a obţinut un scor bun, a fost îndepărtat, deci şi la el să se pună în discuţie acest acest subiect. Antonescu are însă şi posibilitatea să reacţioneze în faţa ofertei lansate deocamdată prin presă de PD-L de a duce partidul la putere, or cine face asta este greu de crezut că va fi îndepărtat\", spune Dâncu. \"Scaunul lui Geoană se clatină mai mult decât cel al lui Antonescu, al celui din urmă nu poate fi aşa uşor contestat\", crede Cristian Pîrvulescu. Alin Teodorescu se îndoieşte că Geoană este în pericol: \"Deocamdată, nu. A scos un scor foarte bun în comparaţie cu ceea ce se estima în vară\". Sociologul IMAS susţine că eventuala decizie de a contesta alegerile este o greşeală: \"Te ridici şi mergi mai departe! E nevoie de probe. Eu sunt foarte sceptic în privinţa şanselor de succes\".