Peste 4.800 de candidaţi au participat pe 15 iulie în Capitală la examentul de titularizare în învăţământ, la care sunt disponibile 1.085 de locuri, cele mai multe fiind, ca în fiecare an, cele de educatoare, învăţătoare şi profesori de sport, au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţii ISMB.
"Avem libere 600 de posturi de educatoare, pe care s-au înscris circa
600 de persoane. Cum însă construcţia de grădiniţe continuă şi
inspectoratul a mai plănuit organizarea de noi grupe, vom mai avea
nevoie, până în septembrie de alte 400 de educatoare. Avem mare nevoie
de personal pe acest tip de posturi", a precizat purtătorul de cuvânt
al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
Potrivit ISMB, în afara posturilor de educatoare, cele mai multe locuri
disponibile sunt la educaţie fizică (150), învăţătoare (64), engleză
(25) şi pedagogie specială (28).
Concurenţa masivă se înregistrează la discipline unde sunt disponibile
foarte puţine posturi. Astfel, 104 candidaţi vor concura pentru un
singur post de profesor de chimie, 203 vor da examen pentru cinci
posturi de profesor de geografie, iar situaţii similare se
înregistrează la fizică, biologie şi limba română.
Pe lână cele 1.085 de catedre complete, în Bucureşti mai sunt
disponibile 5.600 de catedre incomplete, unde vor putea fi repartizaţi
candidaţii care reuşesc la examen, dar nu găsesc posturi.
Concursul naţional de titularizare debutează cu evaluarea dascălilor.
Dacă în anii trecuţi subiectele erau concepute de o comisie a Ministerului Educaţiei, în acest an, cei care vor stabili subiectele de testare sunt inspectorii şcolari. Nota minimă de promovare este 7. Rezultatele finale se vor afişa pe 24 iulie, iar repartizarea se va face în şedinţa publică, la nivelul judeţelor, pe 29 iulie.