Problemele sunt multiple. De exemplu, o parte dintre universităţi sunt autorizate, dar neacreditate. Acestea nu şi-au depus dosarul de acreditare la ARACIS, deşi au avut cel puţin trei promoţii necesare pentru a face asta. În această situaţie sunt 67 de universităţi din ţară, cu peste 250 de programe de licenţă la zi. Printre acestea se numără Universitatea din Oradea, cu 20 de specializări, Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj, cu 14 specializări şi Universitatea din Craiova, cu 13 specializări.
O altă categorie o reprezintă universităţile tot autorizate, dar neacreditate, dar care au programe de studii la frecvenţă redusă sau la ID. În această situaţie sunt aproximativ 50 de universităţi din ţară, cu peste 200 de programe de licenţă. Vorbim de Universitatea din Bucureşti, cu 14 specializări, Universitatea Ovidius din Constanţa, cu 2 specializări şi Universitatea din Iaşi, cu 9 specializări.
În a treia categorie intră universităţile care au autorizaţie, unele chiar dinainte de 1989, altele din 2000, dar care nu şi-au mai depus dosarul de reevaluare la ARACIS odată la 5 ani, aşa cum prevede legea. În această situaţie se află peste 40 de universităţi şi mai bine de 200 de programe de licenţă.