De un an, elevii din Şomcuta Mare şi din comunele învecinate învaţă în mijlocul unui şantier. Copiii au fost împărţiţi în două ture, ca să aibă loc în jumătatea de imobil funcţională, iar orele şi pauzele au fost reduse cu câte cinci minute.
Lucrările de renovare au început în forţă anul trecut şi s-au oprit brusc după ce s-au terminat banii pe care primăria şi Inspectoratul şcolar Maramureş i-au putut aloca. Adică 500.000 de lei din cei peste două milioane de lei, preţul de licitaţie al lucrării.
Situaţia nu are şanse să se normalizeze în următoarele luni. Asta pentru că primarul oraşului vrea să rezilieze contractul încheiat de predecesorul său şi să ceară finanţare de la Guvern pentru reluarea lucrărilor.